David avea șase ani și îi plăcea să privească stelele prin geam, dar nu-i plăcea să încerce lucruri noi. La grădiniță nu voia să deseneze cu culori noi, nici să guste mâncăruri necunoscute.
Într-o noapte senină, o rachetă micuță, nu mai mare decât o cutie de pantofi, a aterizat lin pe pervazul lui. Din ea a coborât o ființă mică și rotunjoară, albastră ca cerul de seară, cu ochi mari și curioși.
„Salut! Sunt Pip, de pe Luna Mică”, a spus ființa. „Vrei să vezi cum arată Pământul de sus?”
David a ezitat. „Nu am mai zburat niciodată. Dacă mă sperii?”
„E normal să-ți fie puțin teamă prima dată”, a spus Pip zâmbind. „Mie mi-a fost teamă prima dată când am zburat printre inele de Saturn. Dar putem merge încet, doar până la nori, dacă vrei.”
David s-a gândit, apoi a dat din cap. S-a urcat în racheta mică, ținându-se strâns de marginea rotundă, și a simțit cum inima îi bate repede de emoție, nu doar de frică.
Racheta s-a ridicat ușor, ușor, trecând pe lângă acoperișuri, apoi pe lângă vârfurile copacilor, apoi printre nori moi ca vata de zahăr. David a privit în jos și a văzut orașul lui, mic și luminat ca o hartă de stele.
„E... frumos”, a șoptit el, uimit. „N-am știut că poate fi așa de frumos.”
„Lucrurile noi sunt uneori speriate, până le încerci”, a spus Pip. „Vrei să mergem un pic mai sus, să vedem stelele de aproape?”
De data asta, David nu a mai ezitat. „Da!”
Au plutit printre stele care păreau la un pas distanță, iar Pip i-a arătat constelații cu nume ciudate și frumoase: Ursul Somnoros, Peștele de Argint, Barca Lunii. David a încercat să numească singur una nouă, inventând-o pe loc: „Aia e Câinele Curios”, a spus el, arătând spre un grup de stele.
Pip a râs, un râs ca un clinchet de clopoței. „Perfect. Acum ai propria ta constelație.”
David a simțit cum frica de dinainte se transformase în ceva cald și vesel.
Racheta l-a adus înapoi, coborând lin pe pervazul ferestrei lui. Pip i-a strâns mâna cu blândețe.
„Data viitoare când ceva nou pare înfricoșător, gândește-te la Câinele Curios”, a spus Pip. „Micile începuturi duc la cele mai frumoase călătorii.”
David s-a strecurat înapoi în pat, cu obrajii reci de la vânt și inima plină de stele. Prin fereastră, a văzut racheta mică pierzându-se printre nori, ca o stea căzătoare în sens invers.
S-a gândit la toate lucrurile noi pe care ar vrea să le încerce mâine, unul câte unul, fără grabă.
Pleoapele i s-au făcut grele, iar somnul a venit ușor, ca o rachetă care aterizează lin.
Noapte bună, David. Vise printre stele.